Diversele stadii ale lui „NU”

Am observat ca reactia default a mintii mele la orice propunere care m-ar scoate cumva din zona de confort este „NU”.

Exemple:
I: „Cami, vrei sa luam scuter si sa mergem in Hoi An?”
R: „NU, este frig si riscam sa ploua. Hai sa mergem cu autobuzul!”

I:” Vrei sa mergem la Crazy House?”
R: „NU, sigur e o prostie.”

Si, chiar daca nu exprim aceasta reticenta la chestii neplanificate sau care ies din tiparele gandirii mele, ea tot este acolo.

Lucian il intreaba pe Laurentiu care este faza cu viza de Myanmar, ce tipuri de vize exista si cam cat costa. Eu ascult intrebarea si automat mintea mea zice „Ce Myanmar? Planul NU o include si pe asta. Oare cand ar vrea sa mergem? Da..eu mai degraba as merge acasa ca deja am niste lucruri la care ma gandesc pentru momentul cand m-oi intoarce.”

Peste vreo 10 minute zambesc, amuzandu-ma de felul cum mintea mea a intrat imediat in alarma cand a simtit doar o urma a posibilitatii de a ajunge sa faca ceva ce iese din tiparele pe care le stia ea.

Zi de zi:
Mintea ma indeamna sa ma las de prostia asta cu mersul prin lume si sa imi vad de treaba mea acasa.
Care treaba? o intreb. NU am nici o treaba. Merg la munca si ma intorc de la munca, fara sa am vreun rost.
Ca sa ma convinga, imi aduce imagini cu apartamentul de langa Cismigiu care imi placea atat de mult si la care am renuntat, imagini cum ma trezeam sambata la 7.30 si la 8 eram la bazin si inotam 30-40 de bazine in apa netulburata de alti oameni, cum mergeam la Unteatru si la Act si la filme la Studio.

Degeaba umbli cu siretlicuri d-astea, minte, NU iti merge. Stii de ce? Pentru ca la Hoi An cu scuterul a fost tare misto. Si ne-a prins si ploaia la intoarcere si a fost o noua experienta, nici pe departe asa de groaznica pe cat m-ai fi facut tu sa cred. Si la Crazy House iar a fost foarte tare. Am alergat minute in sir in sus si in jos pe scarile alea care se inconvoiau in toate partile, m-am catarat peste tot si am ras ca un copil agatandu-ma de o bolta plina de flori si balansandu-ma.

Asa ca draga mea minte, imi pare rau sa iti spun asta, dar NU o sa te ascult. O sa umblu in continuare de nebuna prin lume si o sa vad locuri noi si o sa traiesc experiente noi si o sa ma bucur de tot ce imi iese in cale, chiar daca tu o sa continui sa imi spui ca NU este o idee buna.

Multi oameni mi-au zis in ultimele cateva luni ca am curaj. Nu i-am inteles niciodata de ce imi zic asta pentru ca nu ma percepeam ca a fi altfel decat oricare dintre ei. Acum incep sa inteleg ca poate o parte din curajul asta pe care il vad altii in mine este dorinta asta de a ma impotrivii mintii si de a-mi urma sufletul. Cine stie..oricum, simt ca fac bine ce fac, asa ca voi continua sa dialoghez asa cu mintea mea, zi dupa zi, si ii voi raspunde cu „NU” la toate tentativele astea de sabotaj. 🙂